Campanii de educare

În 2018, Avon Cosmetics anunţă promisiunea pentru lupta împotriva cancerului de sân: să educe 100 de milioane de femei din întreaga lume despre riscurile şi semnele cancerului de sân. 

În luna în care se marchează Ziua Internaţională a Luptei împotriva cancerului de sân, Avon este din nou în misiune. Pentru că este una dintre cele mai mari companii dedicate frumuseţii femeilor din lume, Avon îşi foloseşte acoperirirea globală pe care o are, pentru a creşte bunăstarea femeilor din întreaga lume. 

Ca parte a angajamentului său față de Luna de Conștientizare a Cancerului de Sân 2018, Avon lansează Proiectul Pink Light, un angajament global pentru creșterea gradului de conștientizare a cancerului de sân, în parteneriat cu Cancer Research UK. Prin mobilizarea celor 6 milioane de reprezentanți Avon, scopul companiei este acela ca prin puterea comunicării femeilor către femei subiectul cancerului de sân să fie unui mai prezent în discuţie. Ne propunem să încurajăm pe toţi cei cu care comunicăm, fie că vorbim de reprezentanţii noştri sau de clienţii noştri, cu scopul de a susţine cauza şi de a creşte gradul de conştientizare a riscurilor şi semnelor cancerului de sân. Informaţia primită la timp poate de mult salva vieţi. 

Aşa că BE THE PINK LIGHT şi oferă câtor mai multe persoane informaţii despre semne şi riscurile cancerului de sân. 

Ca parte a proiectului Avon Pink Light, am lucrat cu cercetatorii de la Cancer Research UK care sa demonteze cele mai frecvente mituri despre cancerul de san. Poţi descărca imaginile sau poţi da share pentru ca aceste mituri să ajungă la cât mai multe femei. 

Partenerii noștri:

Fundația Regina MariaAsociația AmazoniaAsociația M.A.M.E.Caravana cu mediciFederația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer

Vino alături de noi, înscrie-te aici pentru a primi
noutăți despre activitățile noastre:


© 2018 AVON COSMETICS ROMÂNIA Politica de prelucrare a datelor personale Politica Avon privind modulele cookie CONTACT